Descoperit la timp, cancerul mamar se tratează!

0
88

Luna octombrie este dedicată conștientizării cancerului mamar. La nivel mondial, cancerul de sân a devenit cel mai frecvent tip de cancer, depăşind cancerul pulmonar. Prevenția este cheia unei vieți fără cancer mamar. Orice femeie îi poate urma pentru a preveni apariția acestei boli: autoexaminarea lunarã a sânilor, dupã fiecare menstruație, pentru a verifica dacă au apärut modificări la nivelul acestora, controlul ginecologic anual, screening mamar: ecografie mamară efectuată anual înainte de vârsta de 40 de ani și mamografia anuală realizată după vârsta de 40-45 de ani trebuie să reprezinte o rutină pentru orice femeie. Descoperit la timp, cancerul mamar se tratează! Programează un control al sânilor și asigură-te că ești sănătoasă. Persoanele care identifică o umflătură anormală la sân trebuie să solicite asistență medicală, chiar dacă aceasta nu este dureroasă. Majoritatea nodulilor mamari nu sunt cancerigeni. Tratarea umflăturilor mamare când acestea sunt mici și nu s-au răspândit la ganglionii limfatici din apropiere crește rata de succes a tratamentului. Luna de conștientizare cu privire la cancerul de sân, celebrată în octombrie în fiecare an,  aduce în atenție  cancerul mamar, patologie care poate să apară la femeile de orice vârstă, chiar dacă nu au niciun factor de risc. Cel mai mare număr de cazuri se înregistrează în rândul femeilor în vârsta între 50 şi 69 de ani. Conform statisticilor, aproximativ 11.43% dintre cazurile de cancer de sân din Europa, apar la femei cu vârsta sub 44 de ani;  54% apar la vârsta de 45-69 de ani, iar restul cazurilor la femeile peste această vârstă. Riscul de apariție a bolii este reprezentat de: gen (simplul fapt de a fi femeie), înaintarea în vârstă, obezitate, consum de alcool, antecedentele familiale de cancer de sân, antecedentele de expunere la radiații, vârsta la care a debutat menstruația și vârsta la prima sarcină, consumul de tutun și terapia hormonală postmenopauză. Incidența cancerului crește cu vârsta, odată cu creșterea riscurilor pentru anumite tipuri de cancer, la care se adaugă mecanismele de reparare celulară care tind să fie mai puțin eficiente pe măsură ce o persoană îmbătrânește  Cancerul este a doua cauză de deces la nivel mondial, reprezentând aproape 10 milioane de decese anual. Cele mai frecvente cancere sunt cancerele de sân, plămân, colon, rect și prostată. Organizaţia Mondială  a Sănătăţii recomandă screeningul organizat populațional, prin mamografie, adresat populației feminine cu vârste între 50 și 69 de ani, pentru că, în acest interval de vârstă, incidența este cea mai mare. Campania încurajează femeile cu vârste peste 40 de ani, să discute cu medicii despre factorii de risc proprii faţă de cancerul mamar. Aproximativ 1/3 din decesele prin cancer sunt cauzate de consumul de tutun, indicele de masă corporală ridicat, consumul de alcool, consumul scăzut de fructe și legume și lipsa de activitate fizică. Prin adoptarea măsurilor Codului European de Luptă Contra Cancerului, se poate reduce riscul individual de boală, iar la nivel populațional, peste 40% dintre cancere ar putea fi evitate: Nu fumați! Evitați fumatul acasă. Luați măsuri pentru a avea o greutate corporală sănătoasă. Limitați consumul de alcool. Alăptarea reduce riscul de cancer al mamei. Dacă puteți, alăptați-vă copilul. Fiți activ fizic în viața de zi cu zi. Evitați expunerea la radiații. Participați la programele de screening organizat pentru: cancerul mamar (femei între 50 și 69 de ani), cancerul de col uterin (femei între 24 și 64 de ani) și cancerul colorectal (femei şi barbați între 50 și 75 de ani).

Sloganul campaniei este: ”Depistează.Tratează.Vindecă. Învinge cancerul de sân, pas cu pas!” Grupurile țintă ale campaniei sunt: femeile cu vârsta de 50-69 de ani, profesioniștii din sistemul de sănătate și populația generală.

Redactor: Roxana Mihalache

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here