În anul 1999, prin Legea nr.108/1999 este înființată Inspecția Muncii, ca organ de specialitate cu atribuții de control în domeniile relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă şi supravegherii pieţei.
Pe lângă activitatea primordială de control, Inspecția Muncii și inspectoratele teritoriale de muncă sunt preocupate în permanență de informarea și conștientizarea angajatorilor și a angajaților despre importanța cunoașterii și respectării legislației din domeniul relațiilor de muncă și a securității și sănătății în muncă. Pentru a marca Ziua Inspecției Muncii, la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt a avut loc un simpozion aniversar la care au participat angajatori, reprezentanți ai acestora, reprezentanţi ai partenerilor sociali și ai serviciilor externe de prevenire și protecție în cadrul căruia s-au dezbătut aspecte legate de activitatea instituției și modalități de armonizare a relației dintre angajat și angajator.
Începuturile protecției muncii în România au apărut la sfârșitul secolului XIX, evoluând în strânsă legatură cu dezvoltarea industrială. Primele referiri la găsim în Legea sanitară aprobată in 1874 care reglementa aspecte de sănătate în muncă, iar în anul 1894 putem spune ca a apărut primul act normativ în domeniul securității și sănătății în muncă -Regulamentul pentru industriile insalubre, care cuprindea dispoziții obligatorii privind munca femeilor și a tinerilor, prevenirea îmbolnăvirilor profesionale și a accidentelor de muncă. Între anii 1920 si 1940, Serviciul de Igienă Industrială se ocupa de aplicarea măsurilor de prevenirea a accidentelor de muncă și a bolilor profesionale. În anul 1965 a fost promulgată Legea nr.5/1965 cu privire la protecția muncii, act normativ foarte important la momentul respectiv, reușind prin efectele ei, să se apropie de standardele europene în materie, să contureze cadrul organizatoric și legislativ necesar derulării activității de producție în condiții de securitate și sănătate în muncă. După 1989 s-au produs multe schimbări în viața economică și socială a României, mai ales trecerea spre o economie de piață au impus modificarea structurii si continutului legislației privind securitatea și sănătatea în muncă, apariția sectorului privat, creșterea somajului, intensificarea fenomenului de eludare a legilor, creșterea rolului partenerilor sociali.
Înca din anul 1990 s-au intreprins măsuri pentru revizuirea reglementărilor din domeniul protecției muncii pentru a crea un nou sistem legislativ al cărui principiu fundamental să fie armonizarea cu prevederile directivelor Uniunii Europene, cu cele ale convențiilor și recomandărilor Organizației Internaționale a Muncii. Tot în anul 1990 a fost reproiectată structura organizatorică și funcțională a instituției protecției muncii, aceasta fiind integrată în cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale. Prin transpunerea Directivei Cadru (89/391/CEE) în Legea nr.90/1996 a Protecției Muncii, au fost preluate principiile prevenirii, precum si o serie de masuri care vizau îmbunătățirea securității și sănătății în muncă. Odată cu aderarea la Uniunea Europeană, România a fost nevoită să transpună prevederile directivelor europene din domeniul securității și sănătății în muncă, astfel la data de 1 octombrie 2006 a fost promulgată Legea nr.319/2006 a securității și sănătății în muncă. Odata cu promulgarea Legii nr.319/2006 termenul de „protecția muncii” se înlocuiește cu noțiunea de „securitate și sănătate în muncă„. În domeniul relațiilor de muncă, primele referiri sunt transpuse în Legea sanitară aprobată în anul 1874, în cadrul căreia s-a interzis munca de noapte și subteran a minorilor (sub 14 ani) și a femeilor. În anul 1897 este stabilit prin lege repausul duminical și sărbătorile anuale. În 1912, prin legea privind organizarea meseriilor, se prevedea posibilitatea închierii contractului individual de muncă și de ucenicie.
Legea pentru reglementarea conflictelor de muncă din 1920 prevedea dreptul la grevă cu revendicări economice, interzicând greva politică, iar salariaților li se garanta salariul din întreg patrimoniul patronului.
In 1926, este trecuta Legea pentru căminele de ucenici; de asemenea, in 1927 apare Serviciul de inspectie a muncii, iar în anul 1929, este adoptata Legea asupra contractelor de muncă fiind regelementată durata muncii la 8 ore/zi, iar cea săptămânală la 48 ore. În 8 iunie 1950 este adoptată Legea nr. 3/1950, primul cod al muncii din România care stabilea reguli pentru contractele colective de muncă şi contractele de muncă şi normele de muncă şi salarizare, timpul de lucru şi odihnă, răspunderea materială şi compensaţiile, protecţia muncii, asigurările sociale, jurisdicţia muncii precum şi pentru toate celelalte probleme legate de muncă. În anul 1972 este adoptată Legea nr.10/1972 – Codul Muncii al Republicii Socialiste Romania, lege care a fost în vigoare și după revoluția din 1989, până la 1 martie 2003, când a fost adoptat actualul cod al muncii prin Legea nr.53/2003, care are ca principii fundamentale: libertatea muncii, interzicerea muncii forțate, egalitatea de șanse și tratament, protecția salariaților, libertatea de asociere, consesualismul, buna-credință, informarea și consultarea. De la adoptare și până în prezent, Codul Muncii din România a suferit numeroase modificări astfel încât să fie cât mai bine armonizat cu legislația europeană în materie de muncă.
Redactor: Roxana Mihalache
