Amenzi de peste 2,6 milioane lei aplicate de ANPC la magazinele de panificație

0
185

In perioada 10-21 iunie, ANPC a derulat o activitate de verificare a magazinelor de panificatie. La nivel naţional au fost verificati 745 operatori economici. In urma controalelor au fost identificate sute de nereguli.  Au fost controlați  aproximativ 1.000 de operatori economici din domeniile morărit şi panificaţie şi au fost retrase definitiv de la comercializare 12 tone de pâine.

Au fost de asemenea, aplicate amezi de peste 2,6 milioane de lei.  Printre neregulile depistate au fost produse  si produse cu insecte sau expirate.

644 dintre aceştia nu respectau prevederile legale din domeniul protecţiei consumatorilor. Totodată, au fost verificate circa 40 tone de pâine şi produse de panificaţie.

“În urma neregulilor constatate au fost aplicate 560 de amenzi contravenţionale, în valoare de aproximativ 2,6 milioane de lei şi au fost oprite definitiv de la comercializare aproximativ 12 tone de pâine şi produse de panificaţie în valoare de peste 80.000 de lei”,  potrivit News.ro.

De asemenea, au fost oprite temporar de la comercializare a 2,7 tone de pâine şi produse de panificaţie până la remedirea deficienţelor de etichetare. Principalele abateri constatate au fost: comercializarea unor produse în afara datei durabilităţii minimale stabilite de producători, lipsa inscripţionării sau înscrierea eronată, pe etichetă, a datei durabilităţii minimale, comercializarea unor produse cu ambalaje deteriorate; comercializarea unor produse care nu se încadrează în cantitatea netă declarată, deficienţe de etichetare prin care nu erau oferite consumatorilor informaţiile obligatorii, care să permită alegerea sortimentului dorit, lipsa informării consumatorilor referitor la ingredientele din care sunt compuse produsele comercializate, aditivii alimentari utilizaţi, valorile nutriţionale. Alte nereguli au fost: nerespectarea afişării denumirii furnizorului de pâine, a denumirii produselor livrate şi a preţului de vânzare cu amănuntul al acesteia, exprimat în lei/kg şi lei/bucată, comercializarea produselor fără niciun element de identificare-caracterizare; lipsa afişării componentelor cu efecte alergene la locul de comercializare a pâinii şi produselor de panificaţie, în vrac sau sub formă ambalată, lipsa inscripţionării cantităţii nete şi a listei ingredientelor sau înscrierea eronată a acesteia, lipsa traducerii în limba română a elementelor de identificare-caracterizare, folosirea unor produse şi proceduri nesigure în cadrul serviciilor prestate, inscripţionarea unor informaţii care puteau induce în eroare consumatorii, nerespectarea condiţiilor de transport, depozitare, producere şi comercializare a pâinii şi produselor de panificaţie, nerespectarea temperaturii de păstrare indicată de producător, lipsa afişării preţurilor sau neafişarea acestora în mod vizibil şi lizibil, nerespectarea regimului promoţiilor, utilizarea unor mijloace de măsură şi control neverificate metrologic, lipsa autorizaţiilor de funcţionare.

În ceea ce priveşte produsele de morărit, au fost controlaţi 184 operatori economici la 112 dintre aceştia înregistrându-se nereguli, şi au fost verificate circa 32 tone produse de morărit. În urma abaterilor constatate, au fost date 94 de amenzi contravenţionale în valoare de peste 500.000 lei, au fost oprite definitiv de la comercializare cinci tone de produse şi temporar – 1,2 tone de produse pentru deficienţe de etichetare. Comisarii ANPC au mai descoperit și că nu erau respectate condiţiile de transport, depozitare, producere şi comercializare a pâinii şi produselor de panificaţie, nu erau afişate preţurile sau afişarea acestora nu era în mod vizibil şi lizibil şi nu era respectat regimul promoţiilor.

Printre cele mai frecvente nereguli întâlnite au fost: comercializarea produselor infestate cu insecte, comercializarea unor produse în afara datei durabilităţii minimale stabilite de producători, comercializarea unor produse cu ambalaje deteriorate, deficienţe de etichetare prin care nu erau oferite consumatorilor informaţiile obligatorii, care să permită alegerea sortimentului dorit, inclusive a ţării de provenienţă a produsului, comercializarea produselor fără niciun element de identificare-caracterizare, lipsa informării consumatorilor referitor la ingredientele din care sunt compuse produsele comercializate, precum şi a valorilor nutriţionale.

Redactor: Roxana Mihalache

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here