Focar COVID la Tribunalul Olt

0
1613

Trei judecători, trei grefieri și un specialist IT din cadrul Tribunalului Olt au fost raportati cu coronavirus.

Această situație a dus la amânarea judecării unor dosare.

“Având în vedere necesitatea desfăşurării activităţii în condiţii de sănătate pentru personalul instanţei şi pentru justițiabili, la data de 17.11.2020 a avut loc Adunarea Generală a judecătorilor Tribunalului Olt în care s-a hotărât ca activitatea de judecată în cazurile completelor de judecată unice sau colegiale, în care titularul sau cel puţin unul dintre titulari se află în imposibilitatea desfăşurării activităţii din cauza infectării, să se desfăşoare prin luarea măsurii amânării cauzelor aflate pe rol până la revenirea titularului completului la serviciu”, au anunțat reprezentanții Tribunalului Olt.

Totodată a fost sesizată și Direcţia de Sănătate Publică Olt pentru efectuarea unei analize a situaţiei şi a comunicării măsurilor suplimentare se se impun a fi luate, în scopul prevenirii şi asigurării unui climat de securitate sanitară pentru personalul instituţiei şi pentru justițiabili.

Redactor: Georgeta Trușcă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here