Transbordare auto pe relația Filiași – Coțofeni

0
378

București, 1 noiembrie 2022

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că în această dimineață 9 vagoane din compunerea unui tren de marfă, care transporta cărbune pe relația Motru Est – Cernele, au deraiat la ieșire din halta Răcari.

Garnitura feroviară, compusă din 39 vagoane, încărcate cu cărbune (3100 de tone), aparține operatorului național de transport feroviar de marfă și circula pe relația Motru Est – Cernele. Deraierea celor 9 vagoane, dintre care 6 răsturnate, s-a produs între stațiile Răcari și Coțofeni.

Evenimentul feroviar va fi anchetat de o comisie de specialitate, care va stabili cauzele producerii deraierii.

În ceea ce privește menținerea continuității transportului feroviar de călători, SRCF Craiova va asigura transbordare cu mijloace auto, pentru pasagerii din trenurile trasate să tranziteze această zonă, pe relația Filiași – Coțofeni.

Precizăm faptul că, pasagerii trenului R 2080 au fost deja preluați de autocare.

Menționăm totodată faptul că, această măsură – transbordare auto -, necesară continuității traficului feroviar, va fi menținută până la finalizarea tuturor intervențiilor necesare, în astfel de evenimente, de la ridicarea, repunerea vagoanelor pe șina, retragerea lor în stație, inclusiv verificarea liniei și, în funcție de constatările personalului de specialitate, lucrări de reparații la linie și la componentele infrastructurii feroviare, dacă situația o impune.

Informăm totodată, faptul că, personalul de specialitate al SRCF Craiova, prezent la fața locului, va lua toate măsurile care se impun în astfel de situații, pentru intervenția cu utilaje necesare repunerii pe șină vagoanelor răsturanate și eliberarea gabaritului, în vederea reluării traficului feroviar în condiții de siguranță.

Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. cere scuze călătorilor pentru întârzierile care se vor înregistra în circulația trenurilor pe raza Regionalei CF Craiova, urmare producerii acestui eveniment, cu precizarea că personalul feroviar va colabora permanent cu reprezentanții operatorului de marfă și va asigura tot suportul tehnic necesar pentru repunerea pe șină a vagoanelor și restabilirea circulației în condiții normale.

Redacţia PTV OLTENIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here