Dispensarul din Brastavățu este aproape gata

0
1517

Începute cu doi ani în urmă, lucrările de refacere a clădirii dispensarului din Brastavățu se apropie de final.

Administrația Oprea a investit în ultimii ani în refacerea sitemului medical din comună, iar acum, brastavicenii vor beneficia de servicii medicale performante. Lucrările de la clădirea dispensarului, imobil cu o suprafață de peste 700 de metri pătrați, pe două nivele, au fost capitale, iar investiția a avut o valoare ce se ridică la puțin peste 10 milioane lei. Banii au fost obținuți prin POR la care se adaugă și fonduri din bugetul local.

Primarul Constantin –Cici Oprea susține că lucrările sunt realizate în proporție de 99% iar luna aceasta medicii își vor muta cabinetele aici. Proiectul pe fonduri europene se ridică la valoarea de 10 miliarde de lei, iar lucrările din fața dispensarului sunt realizate din bugetul primăriei și au o valoare de 130.000 de lei. “Lucrarea este gata în proporție de 99%. Acum se mai lucrează la amenajarea din fața clădirii. Acestea sunt lucrări finanțate din bugetul local. Mai așteptăm să vină o echipă de la CEZ să facă unele lucrări la rețeaua electrică și totul este gata. Estimăm că până la finalul lunii totul va fi gata. Vom face inaugurarea și la școală, acolo unde în ultimii ani s-au făcut lucrări capitale”, a declarat pentru PTV Oltenia, Constantin-Cici Oprea, primarul comunei Brastavățu.

Potrivit proiectului la Dispensarul din localitate au fost: înlocuite învelitori existente, recompartimentări interioare, refacerea casei scării, executarea unui trotuar de 1 m lățime cu pante spre exterior pentru îndepărtarea apelor meteorice, rigolă care să preia apele din precipitatii, montarea de jgheaburi, parazăpezi și burlane, reabilitare termică, termoizolarea planșeului peste etaj, refacere finisaje interioare și exterioare, a fost înlocuită tâmplaria existența, reabilitată și modernizată instalație termică, apa-canalizare, sanitară și electrică unde este cazul,montarea de panouri fotovoltaice și panouri solare, lucrări propuse pentru adaptarea clădirii la nevoile persoanelor cu dizabilități: rampa nouă de acces pentru persoane cu dizabilități conform legislației în vigoare, grupuri sanitare.

De 15 ani, brastavicenii beneficiază de serviciile medicale a 6 medici și 6 asistenti medicali. Centrul de permananța a primit în dotare și o ambulanță cu tot ce este necesar pentru o interventie medicala, dar investițiile continuă. Edilul poartă discuții ca în dispensar să funcționeze și un cabinet stomatologic dar și un centru de analize medicale. “În primă fază se vor muta aici cei doi medici de familie și Centru de Permanență ce deservește pentru cele 7 localități din zonă , dar purtăm discuții cu un medic stomatolog pentru a veni aici. De asemenea, avem în plan să discutăm și cu o clinică pentru analize medicale. În felul acesta brastavicenii vor avea toate serviciile medicale în comună. În centru localității funcționează în apropierea Dispensarului și farmacii. Ne dorim să creem facilități oamenilor în așa fel încât să crească calitatea vieții. Este important pentru noi ca brastavicenii, locuitorii celor trei sate, să aibă acces la toate serviciile, fie medicale , sociale, educaționale sau de altă natură. Treptat le vom realiza pe toate ”, a conchis edilul . Clădirea permite desfășurarea acestor servicii medicale. Suprafața este generoasă. În trecut aici a funcționat pe langă cabinete medicilor de familie și grădința nr 2 din comună. Cele două proiecte realizate vin să completeze restul investițiilor făcute în comună în ultimii ani.

Redactor : Georgeta Trușcă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here