Carantinați în condiții de 3 stele, în hotelul fotbalistului Răzvan Raț

0
3597

Autoritățile din Olt au găsit o nouă locație pentru carantinarea peroanelor venite miercuri seara din Franța.
Aceștia vor sta în carantină timp de 14 zile într-un hotel de 3 stele. Este vorba despre hotelul Zytto, din Slatina, care-i aparţine fostului fotbalist Răzvan Raţ.
Hotelul, care nu mai poate fi exploatat ca până acum, de când prin ordonanţă s-au interzis astfel de activităţi, a fost pus la dispoziţia DSP Olt şi are deja 27 persoane, sosite, cele mai multe, din Franţa.
Dacă unii carantinați au fost revoltați săptămânile trecute de condițiile din alte centre, se pare că la 3 stele acestora le covine. Mai mult, mulți s-au lăudat pe rețelele de socializare cu faptul că au în carantină condiții de lux.
„Unde să ne ducă? La carantina şefilor, unde crezi că ne duce?! Dacă eşti şmecher, aşa mergi, cu escortă!“, au făcut carantinaţii valuri pe Facebook, într-o transmisiune live.
Fotbalistul Răzvan Raț și-a pus la dispoziția statului hotelul, pentru a întinde o mână de ajutor oamenilor care fug din calea COVID 19.

„Răzvan şi-a dat acordul, pur şi simplu a dorit să întindă o mână acestor oameni, care au stat, din câte spun, în carantină şi acolo. Vorbim cu ei prin uşă, nu avem contact direct. Angajaţii noştri au echipamente de protecţie, gunoiul este preluat de către o firmă specializată, îl colectăm separat, firma vine de două ori pe săptămână“, a declarat Ion Raţ.

Și cum carantinații sunt cazați în condiții de 3 stele, unii s-au gândit să trateze acestă perioadă ca pe un adevărat concediu. Dacă nu pot ieși din camere, aceștia au pretenții culinare demne de VIP.
„Unii ne-a făcut o listă, că nu mănâncă el carne de porc, mazăre, fasole şi alte câteva alimente, dar că vrea carne de vită, somon… Le-aş spune mofturi, evident că nu-i putem asigura aşa ceva.“, a mai spus Raţ.
Statul plătește 70 de lei pe zi pentru asigurarea celor trei mese pentru o persoană și alți 230 lei pentru fiecare zi de cazare. În acest moment 23 de camere ale hotelului au fost ocupate, dintr-un total de 50 de camere. Cheltuielile sunt suportate în întregime de stat.

Redactor: Georgeta Trusca

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here